Un caz cutremurător zguduie sistemul de învățământ din Constanța. Un bărbat de 67 de ani, profesor de istorie și biologie la Școala 2 din Cernavodă, a fost arestat preventiv astăzi, 22 aprilie, sub acuzația de viol. Timp de doi ani a abuzat o copilă de 16 ani, spun anchetatorii.
Suspectul ar fi folosit poziția sa de autoritate și starea de vulnerabilitate a victimei pentru a întreține raporturi sexuale cu acesta în mod repetat, în perioada 2024 – martie 2026.
Ancheta a pornit din oficiu, după o sesizare anonimă la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului. Detaliile din anchetă sunt tulburătoare, având în vedere calitatea suspectului, cea de dascăl și vârsta fragedă a victimei.
Bărbatul a fost reținut, ieri, pentru 24 de ore și dus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Astăzi instanța a decis ca profesorul să fie arestat pentru 30 de zile. Magistrații au admis astfel propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia și au emis mandatul care îl trimite pe dascăl după gratii.
Până în acest moment, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Constanța nu au oferit un punct de vedere oficial cu privire la situația cadrului didactic.
Conform uzanțelor, în astfel de cazuri, contractul de muncă al unui angajat din învățământ este suspendat de drept la momentul arestării preventive.
CE SPUNE IPJ CONSTANȚA?
În urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor, polițiști din cadrul Poliției orașului Cernavodă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 67 de ani, suspectat de comiterea faptei.
Cercetările au fost demarate în urma sesizării din oficiu a polițiștilor, iar din datele administrate în cauză a reieșit faptul că, în perioada 2024 – martie 2026, bărbatul, profitând de starea de vulnerabilitate a victimei, de 16 ani, ar fi întreținut raporturi sexuale cu aceasta în repetate rânduri.
În cursul zilei de ieri, 21 aprilie a.c., în baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Astăzi, 22 aprilie a.c., cel în cauză urmează a fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propuneri legale.
UPDATE: Bărbatul a fost arestat.