Tragedie după incendiul din Henri Coandă. Bărbatul cu arsuri pe 80% din corp a murit

Final tragic pentru una dintre victimele incendiului devastator din Henri Coandă. Bărbatul de 60 de ani, grav rănit după ce unul dintre blocurile din cartierul social a luat foc, a murit la spital, au anunțat duminică oficialii Consiliului Județean Constanța.

Victima ajunsese în stare critică la unitatea medicală, cu arsuri pe aproximativ 80% din suprafața corpului. Bărbatul era intubat și internat pe secția ATI a Spitalului Județean Constanța.

Medicii au făcut eforturi pentru a-l stabiliza, însă prognosticul a fost rezervat încă de la început. Bărbatul avea arsuri pe 80 la sută din corp, mare parte dintre acestea de gradul III, dar și leziuni grave la nivelul căilor respiratorii. Din cauza stării extrem de grave, transferul către un centru pentru mari arși nu a fost posibil.

Marți seară un incendiu a izbucnit în unul dintre imobilele din cartierul Henri Coandă și s-a extins rapid. Pompierii au activat Planul Roșu de intervenție. Aproape 100 de salvatori din Constanța și Ialomița au luptat cu flăcările pentru a preveni ca focul să se extindă și mai mult.

În total, 157 de persoane au fost evacuate din clădire. Reprezentanții Primăriei Constanța au anunțat că pentru cei afectați au fost puse la dispoziție 60 de locuințe, dintre care 41 pregătite pentru relocare imediată.

Primele concluzii ale pompierilor arată că incendiul ar fi fost provocat de un scurtcircuit produs la aparate electrice lăsate în priză și nesupravegheate.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă și vătămare corporală din culpă, ancheta fiind în desfășurare pentru stabilirea exactă a circumstanțelor în care s-a produs tragedia.

Distribuie articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recomandări